Volumul reprezintă o selecţie de 415 scrisori şi fragmente de scrisori din corespondenţa mult mai amplă a lui Vincent van Gogh (1853–1890) cu fratele său mai mic Theo (1857–1891) şi acoperă un răstimp de 18 ani, din august 1872 până în iulie 1890, când pictorul s-a sinucis. Rezultă din scrisori că Theo a avut întotdeauna o încredere nezdruncinată în calităţile de pictor şi desenator ale fratelui său şi, cel puţin în ultimii zece ani de viaţă, în care Vincent s-a ocupat exclusiv de pictură, i-a trimis bani în mod constant, în diverse locuri unde acesta s-a stabilit pentru răstimpuri mai lungi sau mai scurte, inclusiv în casa părintească. Toate cheltuielile artistului legate de locuinţă, de mobilier, de îmbrăcăminte, de mâncare şi băutură (din ce în ce mai multă, se pare), de culori şi pânze pentru pictură, iar, mai târziu, când Vincent s-a îmbolnăvit de nervi, de tratamentele urmate în mai multe sanatorii – toate au fost suportate de Theo, care, între timp, aduna picturile şi desenele trimise de fratele său şi se străduia să i le vândă. Chiar dacă un singur tablou al lui Vincent a fost vândut în timpul vieţii sale, Theo van Gogh a fost acela care a salvat opera unui mare artist de la irosire, salvându-se şi pe sine dintr-un probabil anonimat.Citiţi un fragment din acest volum pe Liternet.