Noaptea despărțirii
  • Noaptea despărțirii

Noaptea despărțirii

Jennifer A. Nielsen

Preţ: 38 38 lei
Disponibilitate: Disponibilă
Noaptea în care Războiul Rece ridică un zid în inima Berlinului
„Duminica Sârmei Ghimpate. Ziua în care un oraș și, în cele din urmă, o țară întreagă au fost împărțite. Și cel mai rău, ziua în care familia mea a fost ruptă în două. Înălțându-se încet, către est, soarele îmi încălzea spatele, dar eu tremuram sub razele lui. Lumina timpurie a dimineții încă nu pusese capăt nopții lungi și întunecoase. Nu. Pentru noi, noaptea cea neagră de-abia începuse.“ Zidul Berlinului ridicat peste noapte îi desparte Gertei familia în două. Tatăl și unul dintre cei doi frați ai săi au trecut în Vest și nu se mai pot întoarce. Gerta, mama și fratele ei, Fritz, au rămas în Berlinul de Est, controlat de sovietici. La doisprezece ani, Gerta știe că e periculos să privești Zidul și să gândești lucruri interzise legate de libertate. Cumva, trebuie să treacă de Zid și să-și reunească familia, chiar dacă asta înseamnă să-și pună viața în pericol. De-acum nu mai poate avea încredere în nimeni. „O poveste excepțională de ficțiune istorică, plină de suspans, realistă și captivantă.“School Library Journal „Un roman istoric foarte bine construit despre curaj, perseverență și dorința de a supraviețui. Noaptea despărțirii excelează din toate punctele de vedere.“The Times Herald Cartea e inclusă în pachetul tematic  Personaje curajoase #1. 
Vă recomandăm şi