Webinar cu James Anderson: Cum transformăm provocările în oportunități pentru elevi

20 februarie 2026


Pentru mulți elevi, provocarea este percepută ca un risc, iar această percepție influențează nivelul lor de implicare în procesul de învățare. În multe clase vedem elevi implicați, atenți, uneori performanți. Însă adevărata creștere apare atunci când elevul pășește dincolo de confort și își dezvoltă capacitatea de a învăța în profunzime.
 

Pe 14 martie 2026, de la ora 10:00, profesorii din învățământul primar, gimnazial și liceal sunt invitați la webinarul „Cum transformăm provocările în oportunități pentru elevi„ susținut de James Anderson – expert educațional cunoscut la nivel internațional și autorul bestsellerului Măiestria învățării (Learnership).
 

Webinarul face parte din programul de formare Arta de a preda, dedicat profesorilor din România care utilizează manualele Art Klett.
 

De această dată, evenimentul este deschis tuturor cadrelor didactice interesate, în limita locurilor disponibile.

Webinarul va beneficia de traducere simultană în limba română, astfel încât toți participanții să poată urmări cu ușurință și înțelege pe deplin ideile și exemplele prezentate de James Anderson.
 

Locurile sunt limitate – vă încurajăm să vă înscrieți din timp!

 


 

Timp de două ore, într-o întâlnire live pe Zoom, James îi provoacă pe profesori să privească dificultatea cu alți ochi. Provocarea este mai mult decât o cerință sau un test – devine spațiul în care elevii își dezvoltă capacitatea de a învăța.
 

Cine este James Anderson?

James Anderson, expert educațional din Australia, este autorul a cinci cărți, printre care bestsellerul Learnership, apărut și în limba română – Măiestria învățării. Este Certified Speaking Professional (CSP) și unul dintre primii experți educaționali care au descris în mod coerent conceptul de Learnership – învățarea ca abilitate care poate fi cultivată. De asemenea, a dus mai departe cercetările lui Carol Dweck, dezvoltând Mindset Continuum, un model care aprofundează înțelegerea modului în care convingerile despre inteligență și efort influențează progresul elevilor.

 

Cu ajutorul unor modele clare și al unor exemple reale de la clasă, participanții vor descoperi cum trăiesc elevii experiența provocării și cum, uneori, din dorința de a-i ajuta, îi menținem fără să ne dăm seama într-o zonă sigură sau orientată doar spre rezultat, nu spre evoluție.


În centrul acestui webinar se află conceptul de „Zones of Learning” (Zone de învățare) – un instrument practic care îi ajută pe profesori să înțeleagă unde se produce învățarea cu adevărat și cum pot construi o relație mai sănătoasă a elevilor cu dificultatea.


Locurile sunt limitate!


Întâlnirea este un eveniment live, interactiv, care include explicații clare, susținute de elemente vizuale, momente de reflecție ghidată, exemple autentice de la clasele de primar, gimnaziu și liceu, spațiu pentru întrebări și conectarea ideilor la propria experiență de la clasă.
 

Ce le oferă concret acest webinar profesorilor?

  • O înțelegere mai profundă a motivelor pentru care elevii evită provocarea, chiar și atunci când își doresc să reușească
  • Claritate în diferențierea dintre Zona de confort, Zona de performanță și Zona de învățare
  • Capacitatea de a observa semnalele emoționale și comportamentale care arată unde se află un elev în procesul său de dezvoltare
  • O perspectivă nouă asupra disconfortului, văzut ca parte firească și necesară a creșterii
  • Un limbaj de clasă care oferă sens provocării și o așază într-un cadru constructiv
  • Un model clar pentru a înțelege mai bine reacțiile și comportamentele elevilor în timpul învățării


Locurile sunt limitate!

 

În loc să ofere o listă de „tehnici de captare a atenției”, James Anderson propune o înțelegere a procesului de învățare care să îi ajute pe profesorii să ia decizii pedagogice mai bine fundamentate și mai eficiente.

Participarea este gratuită, iar înscrierea se face până vineri, 13 martie 2026, ora 17:00.


După webinar, în decurs de 4–5 zile lucrătoare, cadrele didactice prezente vor primi adeverință de participare, utilă pentru portofoliul profesional.


Locurile sunt limitate!

Vă recomandăm şi