23 APRILIE – E TIMPUL SĂ NE GÂNDIM LA CEVA FRUMOS

23 APRILIE – E TIMPUL SĂ NE GÂNDIM LA CEVA FRUMOS

Lăsând la o parte zonele de mister ale anilor lipsă din biografii și teoriile contemporane privind viețile și identitățile fiecăruia, William Shakespeare și Miguel de Cervantes Saavedra rămân, probabil, figurile cele mai cunoscute și re-cunoscute ale istoriei literaturii universale.

Dar ce știm azi despre cei doi? Dincolo de orice fantezie, le știm operele, traduse în aproape toate limbile pământului, în nenumărate ediții. Operele le sunt vocile peste timp, voci care încă ne vorbesc cu tonalități surprinzator de moderne și  adesea post-moderne, căci vocea narativa a lui Cervantes atunci când analizeaza clișeele literare medievale și cavaleresti, cât și piesele shakespeariene, par perfect conștiente de propria teatralitate. Nu este, deci, de mirare gama largă de adaptări, re-vizitări și interpretări ale operelor, de la încercările lui Orson Welles și până la surprinzătoarele versiuni ale lui Tom Stoppard, Kenneth Brannagh sau  Buz Luhrman. Will și don Miguel se potrivesc excelent în lumea contemporană.

Ce mai putem învăța azi de la ei, dupa 400 de ani și mai bine de când nu mai sunt? Putem învăța multe – nu trebuie decât să-i citim. Poate mai puțin cunoscute sunt imaginile celor doi ca vizionari ai științelor: cu Colocviul Câinilor din extraordinarele Nuvele Exemplare, Cervantes dă startul psihanalizei moderne. Conform mărturisirii lui Freud, lectura nuvelei i-a inspirat modelul psihanalitic și, nu în ultimul rând, l-a determinat să învețe spaniola pentru a putea citi în original. În Furtuna, una dintre cele mai frumoase piese scrise vreodată, Shakespeare dă primul exemplu de hipnoză, prin Prospero, cu 125 de ani înainte ca Mesmer să facă publice primele teorii pseudo-științifice.

Adresându-se lui Shakespeare, Eminescu îi mărturisește că, citindu-l, “-nveți ce-un ev nu poate să te-nvețe”*. Dacă ar fi cunoscut și opera lui Cervantes, credem ca i-ar fi spus acelasi lucru. Învățăm de la Shakespeare cum e lumea, căci el a recreat-o în detaliu, cum se iubește, cum se suferă și se moare, învățăm cum arată umanitatea cu toate fațetele ei. De la Don Quijote învățam despre puterea cărților. În vorbele secolului al XXI-lea, am putea argumenta că Cervantes ne vorbește chiar și de importanța gândirii critice. Dar, mai mult decât orice, ne arată că viața are un sens doar atunci când urmează un ideal – Don Quijote depășește limitele concretului de zi cu zi și e fericit, trăiește intens; imediat ce se “vindecă” și rămâne prins în realitatea pură, va muri.

Învățam multe de la Shakespeare și de la Cervantes, cum spuneam, dar, poate, cel mai important este să învățăm că lumea reală nu e la fel de fermecătoare fără un strop de fantezie, că ea poate fi un loc vrăjit și că vraja e la îndemâna noastră. Trebuie doar să(-i) citim.

*poezia Cărțile, scrisă în 1876, a aparut prima dată cu numele de Eminescu către Shakespeare, în „Cuget clar”, nr. 21 din decembrie 1938

Ioana ADAM - Product Manager - Casa Limbilor Străine, ART KLETT