Cadoul girafei Ola

 

 

 

Era odată o mică girafă, Ola, plină de zâmbete și de bucurie. Girafica avea cornițe și pete mici maronii și o coamă roșiatică frumoasă. Picioarele puternice o ajutau să câștige întrecerile pe care le făcea zilnic cu prietenele ei la școală.

În savană era atât de cald încât animalele cu greu mai ieșeau din adăposturile lor pentru a-și procura hrana. Școala animalelor era singurul loc răcoros de care se bucura mica girafă Ola. Toate animalele participaseră la construcția clădirii, având grijă ca aceasta să fie înconjurată de cei mai umbroși arbuști. Ola străbătea zilnic kilometri întregi pentru a se bucura de activitățile interesante pe care le aveau la școală.

Totul a fost perfect până într-o zi, când doamna Zebră, învățătoarea, le-a povestit despre animalele de la Polul Nord, despre animalele din pădure, despre oameni și școala copiilor. De atunci Ola a devenit tristă și nemulțumită de viața pe care o avea.

În dimineața zilei de Sf. Nicolae, învățătoarea Zebră îi aștepta pe copii la școală. Era nerăbdătoare să afle ce le-a adus Moș Nicolae.

Micuța Ola se învârtea în jurul mamei sale și încerca sa o convingă să o ia înapoi acasă.

- Nu, nu mai vreau la școala animalelor din savană! Vreau să trăiesc în lumea oamenilor! Acolo, copiii merg la școli frumos decorate, au multe jucării, iar iarna, Moș Nicolae le aduce dulciuri. Mie mi-a adus o nuielușă. Am găsit-o la ușa casei mele. Girafele traiesc în savană, își caută singure hrana și trebuie să se ferească de pericole. Nici măcar nu mai vreau să fiu girafă! - spuse necăjită Ola.

Mama a mângâiat-o ușor pe cornițe și i-a spus câteva lucruri despre mulțumire, dar Ola nici măcar nu a vrut să asculte.

Într-o noapte, în timp ce dormea, cineva a trezit-o ușor. Ola a deschis ochii și a văzut-o pe Zâna Iarnă. Era chiar ea - Zâna din poveștile copiilor. Era atât de fericită să o vadă!

-Plecăm într-o călătorie, îi spuse Zâna Iarnă.

Într-o clipă, Ola s-a trezit într-un loc diferit de savană. Se simțea aerul rece de iarnă, oamenii mergeau grăbiți pe străzi, copiii erau veseli și frumoși. Zâna Iarnă a plimbat-o dintr-un loc în altul. A dus-o mai întâi în casele copiilor să îi vadă cum aceștia își pregătesc ghetuțele în așteptarea lui Moș Nicolae. Mirată, Ola i-a povestit Zânei de nuielușa primită. „Să fi ajuns Moș Nicolae prima dată la animalele din junglă? „Apoi, Ola a fost dusă la școală. După ce a prezentat-o copiilor și doamnei învățătoare, Zâna Iarnă a dispărut, nu înainte de a-i lăsa un mesaj „Vei rămâne cu acești copii până când îți vei dori să te întorci din nou acasă".

Ola era acum tare fericită. Copiii s-au speriat la început, dar curând au îndrăgit-o. I-au făcut un loc unde să doarmă, au implicat-o în activitati și s-au jucat zilnic împreună. În fiecare dimineață Ola avea pregătit un coș plin cu mâncare. Toate lucrurile mergeau exact așa cum și-a dorit. De ce s-ar mai întoarce în savană?

Într-o zi însă s-a întâmplat ceva diferit. Copiii s-au dus grăbiți la geam pentru a vedea fulgii de nea care se așterneau pe pămant. După câteva ore, pământul era alb. Au ieșit cu toții în curtea grădiniței să se joace cu zăpadă. Ola nu a putut sta prea mult pentru că nu era obișnuită cu frigul. În timp ce dârdâia de frig, și-a amintit că în savană era cald și bine. Nici mâncarea nu era suficientă (și recunoștea că nici prea gustoasă), iar dulciurile oferite de copii, nici măcar nu îi plăceau. Mama ei îi aduna mereu cele mai suculente crenguțe, ba chiar îi apleca ușor crengile atunci când nu ajungea la ele. Abia atunci și-a dat seama că în fiecare zi copiii plecau acasă cu mamele lor, iar ea rămânea singură la școală. I se făcu dor de prietenele ei cu care făcea zilnic întreceri sportive, de învățătoarea Zebră, dar cel mai mult îi era dor de mama.

-Aș fi atât de fericită dacă m-aș întoarce acasă! spuse Ola și începu să plângă în hohote.

Deodată, a simțit o mângăiere pe cornițe. A ridicat ochii și a văzut-o pe Zâna Iarnă. Rușinată, Ola a rugat-o să o ducă înapoi, în savană.

- Este plăcut să fiu în prezența copiilor, dar nu atât de plăcut ca acasă.

Și-a luat rămas bun de la copii, mulțumindu-le pentru grija pe care i-au purtat-o, dar și pentru că au acceptat-o așa cum era ea: cu picioarele mult prea lungi și gâtul prea înalt. Le-a promis că va mai veni în vizită.

Îndată ce a ajuns acasă, Ola și-a îmbrățișat mama, cerându-și iertare pentru comportamentul ei.

- Mă voi bucura mereu de ceea ce am și voi fi recunoscătoare pentru micile cadouri.

Mama a luat-o de mână și i-a arătat nuielușa primită de la Moș Nicolae. Ola a mirosit-o cu boticul ei catifelat și atunci a înțeles. Era o ramură din arborele Acacia, dar nu orice ramură, ci aceea pe care mama ei a încercat să i-o culeagă zile întregi și nu a reușit din cauza pericolelor din savană. Moș Nicolae s-a gândit să-i aducă crenguța mult dorită.

 

 

Poveste scrisă de Mihaela STANCU, profesor învățămînt preșcolar, Școala Gimnazială ”Gheorghe Corneliu”, Domnești, Ilfov.