CE PUTERI ARE O CARTE?

O anchetă printre învățătoare, despre lectura copiilor

 

CE PUTERI ARE O CARTE?

 

 

 

 

Puține anchete care vizează lectura le au ca protagoniste pe învățătoare, deși, adesea, ele sunt primele care așază în mâinile celor mici o carte și, în foarte multe cazuri, sunt cele care îi învață pe copii să citească. Experiențele lor sunt, de aceea, revelatoare și, în mod cert, relevante pentru toți cei interesați de educația și de lecturile micilor cititori. Le-am invitat în acest număr cu iz de sărbătoare să răspundă la două întrebări:

 

1. Cărțile îi ating/îi formează pe copii în nenumărate feluri, unele evidente, altele subtile, nebănuite. Povestiți un moment/o scenă/o întâmplare din cariera dumneavoastră didactică în care ați fost martor la o întâlnire/o relație/o conexiune emoționantă/impresionantă/semnificativă dintre un copil și o carte, moment care v-a făcut conștienți de puterea cărții.

 

2. Ce consecințe a avut acest moment în activitatea dumneavoastră ulterioară?

 

Așa cum vom descoperi citind răspunsurile, una dintre marile puteri ale unei cărți este, deloc  neașteptat, puterea prezenței ei pur și simplu: cartea este acolo, copilul o poate atinge, o poate citi, are acces la ea oricând. Și ce putere este aceasta! Și ce lipsiți de putere sunt copiii care nu au acces la cărți, care nu au de unde alege, care nu au văzut niciodată o librărie...

De asemenea, este subliniată puterea prezenței ei fizice, care nu trebuie încă subestimată: cartea strălucește, cartea miroase, cartea fascinează copiii prin ilustrații și culoare și îndeamnă la răsfoire. Exemplele oferite ilustrează și puterea cărții de a-l pune pe copil în dialog cu sine însuși, de a crea un moment privilegiat, care cere o anumită atmosferă, un anume loc. Prin personaje și prin mesaj, cărțile – vom întâlni multe referințe la un titlu sau altul – modelează personalitatea celor mici într-o proporție mult mai mare decât ne putem imagina. Și nu în ultimul rând, ne vom convinge încă o dată de forța cărților de a stârni dialogul cu ceilalți, de a crea comunități. Fiindcă, din fericire, cititul este molipsitor.

Le mulțumesc tuturor pentru entuziasmul și căldura cu care au răspuns acestei invitații.

 

 

Prof. înv. primar Elena-Cristina Petrescu, Școala Gimnazială Nr. 192, București

 

16 martie 2020, clasa pregătitoare...

Când tainele literelor erau încă ascunse pentru elevii mei și într-o perioadă în care împreună era așa departe, am făcut un pas spre a ne simți totuși mai aproape. Ceea ce ne-a unit a fost lumea nesfârșită a cărților. Lavabil, personajul principal din cartea Ursulețul de pluș și animalele, de Michael Ende, de la Editura Arthur, în traducerea lui Gabriel H. Decuble, a fost cel care a deschis serile de povești în care ne spuneam „noapte bună“. Astfel, până la sfârșitul anului școlar, am tot călătorit, seară de seară, prin tot felul de cărți. Eu citeam și înregistram audio câte un fragment dintr-o lectură și apoi acesta ajungea, înainte de culcare, la copiii mei, alături de fotografiile cu ilustrațiile din carte. Se întâmpla, uneori, să nu spun „noapte bună“ la timp și am aflat apoi că cei mici nu se culcau până nu sosea mesajul meu cu povestea.

Dar, deși cunoștea bine povestea din înregistrările trimise, T.A. simțea nevoia de a atinge chiar el paginile acestei cărți minunate. Și, la nici două săptămâni de când se întâlnise prima dată, indirect, cu Lavabil, cartea se afla în mâinile lui...
Băiețelul l-a însoțit din nou pe ursulețul plecat în călătorie pentru a afla care este rostul lui pe lume, răsfoind cu încântare și nerăbdare, „citind“ cu nesaț fiecare ilustrație ce se ivea dintre paginile cărții. Și, după cum mi-a spus atunci, a descoperit că rostul lui Lavabil era iubirea... Cartea lui era minunată!

Și pentru ca momentele noastre de „noapte bună“ să aibă și ele rostul lor, ne-am încheiat călătoria de atunci citind Copacul în care creșteau cărți, de Paul Czajak și Rashin Kheiriyeh, traducere și adaptare de Cristiana Ion, de la Editura Didactica Publishing House. Lumea cărților pentru copii a fost ancora ce ne-a ajutat să depășim o perioadă dificilă, neobișnuită, pe care o trăiam cu toții, mai mici, mai mari, într-o lume în schimbare. Am realizat apoi că exercițiul acesta, de a le citi copiilor și de a le trimite înregistrarea, poate deveni o resursă pentru apropierea copiilor dislexici de textul minunat al poveștilor.

Am devenit treptat prietenii alfabetului, ne-am regăsit cu drag sala de clasă, școala, așa că am putut dărui bucuria lecturii și altora, chiar pe 2 aprilie 2021, de Ziua Internațională a Cărții pentru Copii și Tineret, printr-un atelier de lectură pe baza cărții Ariciul în ceață, de Serghei Kozlov și Iuri Norstein, publicată la Editua Arthur, în traducerea Antoanetei Olteanu. Am împărțit textul în douăzeci și opt de fragmente, câte unul pentru fiecare elev, iar ei le-au citit și s-au înregistrat. Înregistrările lor au ajuns la câte unul dintre prietenii clasei pregătitoare de la Școala Gimnazială nr. 1 Radu Vodă, din județul Călărași. Voinicii de clasa I au fost încântați că acum erau ei în rolul meu.

Dragostea pentru lectură se ivește acolo unde se împărtășesc altfel emoțiile, părerile despre povești, atunci când învățarea artei cititului are concursul creativității învățătorului.

 

 

Prof. înv. primar Ioana-Aurelia Baboș, Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr, Zalău

 

În urmă cu trei ani am inaugurat „Colțul de lectură“ în sala de clasă. Un loc aparent banal, aflat lângă tablă și sub privirea blândă a soarelui. Am așezat acolo patru fotolii-scaun confortabile, din pluș, pentru cei care doresc să savureze cărțile pline de culoare. Micii mei școlari, în clasa întâi pe atunci, au fost surprinși de „ce a mai făcut“ doamna învățătoare. Era în timpul orei de matematică. Pregătisem câteva provocări speciale, cu condiția ca și eu să le rezolv odată cu ei. Terminând, m-am așezat în colțul de lectură și am început să citesc.

Au fost foarte uimiți că m-am dus să citesc în timpul orei. Un elev a terminat exercițiile. Le-am corectat și l-am invitat să se relaxeze cu o bandă desenată Bone, de Jeff Smith (Editura Grafic). Le-am explicat apoi că acela care își termină sarcinile în timp util și le realizează corect are timp să se relaxeze creativ pe aceste fotolii colorate.

Impactul a fost mare. Elevii au devenit mai responsabili și mult mai atenți la sarcinile pe care le aveau de făcut, deoarece își doreau să petreacă cât mai mult timp în compania cărților. Nu era pauză în care „colțul“ să nu fie plin de copii curioși. Pandemia a venit, fotoliile „au plecat“, dar lectura a rămas cel mai bun prieten al copiilor. O mică idee a schimbat o generație de copii, și de părinți, aș putea spune. De ce? Pentru că foarte mulți părinți au început să citească cărțile pe care copiii lor le aveau de lecturat la școală. Cartea este, cu adevărat, așa cum spunea Arghezi, o treaptă.

 

 

Prof. înv. primar Ioana Ceccarelli, Școala Germană Fridolin, București

 

Predau într-o școală de limbă germană maternă și, în opinia mea, cartea este cel mai plăcut mod prin care copiii își pot îmbogăți vocabularul.

Lectura trebuie începută însă în familie, de timpuriu, ca un ritual de noapte bună. În clasa pregătitoare, atunci când le spun o poveste, văd deja diferența dintre copiii cărora li s-a citit acasă de către părinți și cei cărora nu li s-a citit. Observ/evaluez „cu coada ochiului“ calități precum: atenția, răbdarea, înțelegerea, implicarea, imaginația elevului. Felul cum răspunde un copil la o carte este, astfel, un filtru prin care eu primesc informații utile. De aceea, este foarte importantă alegerea atentă a cărților din primii ani, pentru că acestea le deschid copiilor gustul pentru lecturile viitoare. Cum le aleg? Cred că o carte de literatură pentru copii care te face să zâmbești, ca adult, este o carte bună.

Curând, vine momentul să citească prima lor carte. Și atunci au primul proiect literar, „jurnalul de lectură“. După ce încep să citească singuri, este deja momentul primului „concurs de lectură“.

Am cultivat dragostea copiilor față de carte și prin diferite acțiuni și proiecte realizate în colaborare cu Fundația „Lesen“ (Mainz, Germania). Îmi aduc aminte cu plăcere de concursul cu tema „Imaginați finalul unei povești“; de Ziua Internațională a Cărții, când copiii au desenat coperta unei cărți preferate, iar desenele au fost expuse într-un parc din Germania; de întâlniri cu  autorul, când am organizat vizita unei scriitoare germane în România, Karin Gündisch; de momentul în care am organizat  Biblioteca clasei; de ziua în care copiii au fost invitați să citească „Ziarul copiilor“ și să prezinte, în fața clasei, o revistă a  presei.

În ultimii ani, am observat scăderea puterii de concentrare a noilor generații de copii în raport cu textul citit. Copiii de astăzi sunt, evident, mult mai receptivi la imaginile în mișcare (video), astfel că sălile de clasă au fost dotate corespunzător și acest lucru mă ajută în proiectele interactive, de tip board stories.

 

 

 

 

Prof. înv. primar Marinela Scripcariu, Liceul Teoretic Elf, Cluj-Napoca

 

În anii trecuți, am organizat o Caravană cu povești și, cu această ocazie, am susținut ateliere de lectură în satele din jurul  Clujului. Am ales să pornim spre școlile de la țară ducând cu noi cărți pentru copii deoarece ne-am dat seama că, pe măsură ce copiii sunt mai departe de oraș și cu cât nivelul de educație al părinților este mai scăzut, cu atât posibilitatea de a citi cărți potrivite vârstei lor este mai mică.

Copiii s-au bucurat nespus că au putut să răsfoiască o carte frumos ilustrată sau că au putut asculta povești. Am aflat de la ei că până în clasa a III-a sau clasa a IV-a nu intraseră niciodată într-o librărie. Am organizat pentru copii o excursie la Cluj, la o librărie din centrul orașului, unde urma să ținem atelierul de lectură. Odată intrați în librărie, cei mici au fost atrași ca un magnet de mulțimea cărților și de diversitatea lor. Am văzut, astfel, prima reacție a unor copii care puteau, pentru prima dată, să aleagă o carte, să o răsfoiască și să citească din ea.

În urma acestei experiențe, am realizat cât este de important să dotăm bibliotecile școlare cu cărți potrivite și cât de important este ca acestea să devină un loc plăcut, unde copiii să aibă, cu adevărat, posibilitatea de a alege dintr-o mulțime de cărți dedicate vârstei lor.

 

 

Prof. înv. primar Paula Cleopatra Adam, Colegiul Național Carol I, Câmpulung-Muscel

 

Îmi amintesc de C.R., o copilă firavă, cea mai mare dintre copiii unei familii modeste, care, la vremea respective (acum 20 de ani), nu avea televizor. Aveam să descopăr că timpul liber și-l petrecea citind. Fiind în clasa a treia, realiza compuneri în care ideile păreau că vin ușor, fără efort, iar gândurile așternute aveau cursivitate. Aveam să aflu, citind una dintre compuneri, că a fost impresionată de textul La Vulturi, de Gala Galaction, pe care îl citise de curând. Surpriza a fost mare, fiindcă acest text se studia în clasele mari și era un text destul de greu pentru un copil de nouă ani.

După o perioadă, C.R. a dat semne de scădere a interesului pentru activitatea școlară. Comportamentul a durat mai bine de trei săptămâni. Aveam să aflu mai târziu de la mama ei că fetița, un copil de clasa a III-a, a dus grija întregii familii cât mama a fost internată în spital: a îngrijit animalele din gospodărie, a pregătit de mâncare, a avut grijă de frații mai mici, a fost responsabilă de activitățile casei cât timp tatăl era plecat la muncă, iar oboseala instalată se vedea în performanța școlară. Agripina, personajul din La Vulturi, fusese pentru ea un model de implicare și devotement față de cei dragi. După acest episod, fetița a avut, în timp, un parcurs educațional foarte bun, implicându-se mult și în problemele organizatorice din clasă.

Acel moment mi-a arătat limpede că o carte poate mult dacă e citită cu mintea și cu sufletul! M-a făcut să privesc lecturile copiilor cu alți ochi, știind că acestea îmi pot dezvălui trăirile și, câteodată, chiar dramele lor ascunse. Încerc să-i ajut pe copiii mei să-și tragă energia și puterea, înțelepciunea și cunoașterea din cărți și cred că toată magia unei învățătoare stă în puterea de a trezi și de a menține dorința de a citi.

 

 

Extras din materialul semnat de Roxana JELER, editor, editura Art Klett.

Articolul integral poate fi citit în numărul 24, Decembrie 2021, Anul II, serie nouă, al revistei Tribuna învățământului.