Cum micșorăm prăpastia de vocabular

Cum micșorăm prăpastia de vocabular

 

 

Limitele limbii mele sunt limitele lumii mele.

Ludwig Wittgenstein, Tractatus Logico-Philosophicus (1921)

 

 

Continuăm azi cu prezentarea altor câteva idei și recomandări din raportul Why Closing the Word Gap Matters, publicat de Oxford University Press în 2018.

 

Din cei 1300 de profesori participanți la studiu, 49% din cei din învățământul primar și 43% din cei din ciclul secundar au considerat că elevii lor au un vocabular atât de limitat, încât le afectează întregul proces de învățare. Încercarea de a stabili foarte clar cauzele concrete ale acestei prăpastii de vocabular s-a dovedit dificilă, întrebarea fiind prea complexă pentru a putea oferi un singur răspuns. S-a constatat, însă, ca foarte adesea un factor definitoriu este cantitatea de cuvinte la care copiii sunt expuși în cadrul familiei. Alături de cantitate, calitatea interacțiunii dintre părinți și copii este un factor important. O interacțiune de calitate include discuții cu copilul despre lucrurile care îl interesează, varierea vocabularului utilizat și folosirea cuvintelor în contexte diferite.

 

Mai mult, 93% din profesorii din învățământul primar și 95% din cei din secundar cred că lipsa lecturii ca activitate liberă, făcută din și cu plăcere, este una din cauzele de bază ale prăpastiei de vocabular. După părerea profesorilor chestionați, impactul pe termen lung se ramifică astfel:

 

• 75% din cadrele didactice cred că duce la dificultăți de lucru independent
• 77% din cadrele didactice cred că duce la dificultați de a ține pasul cu ce se întâmplă în clasă
• 79% din cadrele didactice cred că duce la rezultate mai slabe la examinările din toate ciclurile de educație
• 91% din cadrele didactice cred că duce la un progres sub așteptări la limba maternă
• 85% din cadrele didactice cred că duce la un progres sub așteptări la alte materii

 

Toate aceste efecte negative vor cauza, la rândul lor, o stimă de sine scăzută, probabilitate mai mare de abandon școlar, comportament inadecvat în clasă și în societate.

 

Geoff Barton, Secretar General al Asociației Directorilor de Școli din Marea Britanie, oferă următorul exemplu: un elev care, într-un test de liceu, va scrie enunțul La începutul piesei Macbeth este un erou dar la final e un ticălos, va fi judecat ca fiind mai puțin inteligent decât acela care va formula Deși începe piesa ca un erou, Macbeth sfârșește ca un ticălos. Informația din cele două enunțuri este identică și corectă, însă uzul limbii va aduce o notă mai mare celui de al doilea. Barton subliniază că învățarea limbii nu ar trebui să se limiteze la perioada de alfabetizare, ci ar trebui să continue pe tot parcursul ciclurilor de educație; astfel, un profesor de TIC de exemplu, în afară de a-i învăța pe copii despre tehnologia informației, trebuie să-i ajute să vorbească, să citească și să scrie ca un tehnolog al informației. Aceasta înseamnă că vocabularul profesorului – cunoscut, utilizat și solicitat de acesta – trebuie să depășească sfera obiectului predat.

 

Efortul de a micșora prăpastia de vocabular trebuie să fie unul comun și permanent, oferind copiilor accesul la o lume vastă de idei și emoții, în care să poată naviga cu încredere.

 

Iată câteva din recomandările făcute de experții colaboratori la raportul OUP. Ele pornesc de la acceptarea faptului că limba se învață cel mai bine în context, prin interacțiune, auzind cuvintele rostite în situații care declanșează emoții și dorința de a înțelege.

 

• Cititul cu voce tare: expunerea copiilor la povești oferă ocazia de a face cunoștință cu o serie mult mai largă de cuvinte și structuri gramaticale decât o conversație de zi cu zi
• Lectura aceleiași cărți de către un grup și discuția despre ea
• Recitarea: poezia este probabil cea mai opacă manifestare a limbii și oferă copiilor șansa de auzi, citi, cânta și de a participa activ în procesul de redare a versurilor cu voce tare
• Povestitul cu voce tare de către profesori sau de către povestitori invitați
• Utilizarea audiobook-urilor, cu sau fără suportul scris
• Încurajarea lecturii individuale de texte alese atât de către adult, cât și de către copil
• Încurajarea copiilor să se joace cu limba, de exemplu să facă încercări repetate de a găsi pronunția corectă a unor cuvinte, să construiască rețele semantice sau să reformuleze

 

Lectura necesită și dezvoltă atât abilitatea de decodare a mesajului, cât și pe cea de înțelegere. Înțelegerea nu va duce doar la lărgirea sferei vocabularului, ci va extinde acest vocabular din punct de vedere academic, asigurând succesul în ciclurile superioare de învățământ. Este evident că pentru a încuraja lectura, textele trebuie să fie plăcute și de interes pentru fiecare categorie de vârstă. În acest context, rolul bibliotecilor școlare devine vital, căci ele trebuie să fie pregătite să ofere cărți de interes, dar și să coordoneze lectura propunând în mod activ titluri, încurajându-i pe copii să facă recenzii și recomandări colegilor.

 

 

Ioana Adam

Manager de produs la Art-Klett